Another day another struggle....

Fiecare zi e un razboi, o lupta a fortelor nevizibile ce au un singur obiectiv: acela de a te controla, de a-ti dirija faptele, gandurile, simturile, totul.Nu poti rezista ci poti doar lupta dar din pacate nu stii niciodata de partea carei armate sa fii caci esti mereu confuz, nu mai stii ce e bine si ce e rau, nu stii daca e bine sa faci rau chiar daca scopul tau e pur, nu stii daca e rau sa faci bine cuiva care poate distruge totul intr-o clipa.
Adesea ni se spune ca viata este bicolora: alb si negru, dar asta o spun doar cei ce nu accepta realitatea, nu accepta nuantele de gri, nu accepta ca viitorul este imprevizibil si poate sa nu fie asa cum ei si-l planifica. Putem considera viata ca un drum, ne nastem intr-un punct si trebuie sa ajungem in altul iar zilele, lunile, anii care ii traim sunt masina, iar totalitatea intamplarilor, momentele de bucurie sau amar, de fericire sau depresie, sunt combustibilul, iar daca pe o zi sau un an balanta e inclinata spre momente de pace interioara, fericire avem puterea si dorinta sa continuam si vice versa.
Cred ca suntem cu totii constienti de faptul ca ne gandim numai la interesul nostru si probabil ca asta ne ocupa majoritatea timpului, nu mai suntem capabili sa observam in amanunt realitatea, sa stim cum sa reactionam la ea, am ajuns probabil sa traim in lumea noastra, in bula noastra fantastica unde totul e pace si fericire pana cand vine cineva si o sparge, atunci e momentul in care ne simtim parca loviti de tren, e momentul in care ne trezim............

Viata din clasa...

Ahhh, e 7 fix bine ca am deja setat ceasul pentru 7.25 ca sa pot sa mai prind 25 de minute de somn..., Ah fir-ar e 7.25, ca din pusca sar din pat, inchid alarma de la telefon aruncandu-l pe masa, ajung in baie si arunc apa pe fata si ma trezesc brusc ca si cum un sloi de gheata a fost pus pe spatele meu, fac un dus si ma spal pe dinti apoi fuga in camera si ma echipez de scoala, blugi, tricou si sacou echipate cu portofelul, spray-ul, telefonu si castile.
Este 7.40, ajuns in bucatarie incropesc un sandwich si musc dintr-un mar dar nu inainte de a inghiti rapid un pahar cu calciu dizolvat, deja la 7.45 sunt pe poarta si in drum spre scoala....S-au facut 8 ceasuri fix din noua zi, ajung in clasa, salut pe toata lumea si ma asez in banca. Abia acum realizez chinul ce urmeaza 7 ore ce le voi pierde din viata doar pentru asa zisa mea cultura dar eu sunt de parere ca m-am nascut inteligent, scoala m-a prostit.In fine, intra profesorul in clasa, il salutam si face prezenta, sper ca vor trece rapid orele astea, mai o gluma cu colegu, mai o ascultare, ehhh.... ma descurc eu, da de unde ca nu trece nici 1 ora si spatele deja da semne de uzare, pesemne statul la scoala dauneaza sanatatii nu de alta dar in medie pe zi dorm 8 ore, 1 o petrec in bucatarie, vreo 2 pe drumuri, vreo 4 facand teme si relaxandu-ma si deja au zburat 15 ore din zi, mai sunt cele 7 petrecute la scoala si restu de 2 facand restul lucrurilor. In concluzie spatele meu trebuie sa sustina efortul a vreo 10 ore de stat pe scaun si cica oamenii la birou au munca sedentara, de elevi inca nu au auzit, si macar de ar fi asta ultima problema dar toti elevii si studentii stiu ca intr-o zi de scoala aduni mai mult stres decat intr-o saptamana normala, numai cand intra profu si deschide catalogu deja te-au trecut toate transpiratiile si cand vezi ca mai e si pe pagina cu tine mai ca iti vine sa inscenezi un lesin numai sa nu fii ascultat pentru ca ai avut probleme mult mai importante de rezolvat ieri decat sa iti faci tema la mate, cum ar fi sa bei o bere cu prietenii, sa mai joci un counter-strike ca de prea multi teroristi pe lumea asta si multe alte chestii.
Ehh, uite cat e ceasu deja trebuie sa ma culc ca maine o iau de la capat asa ca va las si eu ma duc sa iau niste antidepresive nu de alta da nu vreau sa ma duc sa fac vreo boacana la scoala.
SALUT!!

Sinuciderea...

E un gand care ne-a trecut tuturor prin cap iar la unii inca mai stationeaza dar la altii si-a gasit demult celula in care a fost inchis si cheia demult pierduta. De multe ori ne retragem in camera noastra obscura unde nimic nu ne poate atinge, ne simtim invincibili, ne retragem in prapastia nesfarsita a sentimentelor confuze si dam frau liber celor mai intunecate ganduri. Stim deja ca fiecare dintre noi are scheletii lui in dulap, toti suferim la un moment dat din diferite cauze: ne-am certat cu iubita, avem necazuri in familie, suntem exclusi din grupurile din liceu, ni se pare ca suntem hidosi atat fizic cat si psihic, traim constant intr-o stare de spleen, spiritul nostru e precum un arhanghel cazut in intunericul infernal unde aripile lui nu il pot salva iar lumina nu este altceva decat un gand ratacit in adancul mintii si astfel ne imbatam cu otrava dulce a partii intunecate tinuta sub control atata timp de catre ceea ce ne facea candva fericiti. Totul se schimba intr-o clipita, nu mai suntem persoanele cu visuri si teluri de atins in viata, nu mai speram ca intr-o zi va rasari si pe strada noastra soarele, am ajuns sa ne multumim cu luna care ne calauzeste drumurile intunecate si intesate cu orori.Incetul cu incetul ni se termina si ultimele rezerve care ne ajutau sa rezistam pe drum, petrecerile, zilele de nastere, excursiile, prietenii, zambetele, toata incet incet se pierd in negura timpului iar incet incet ochii rosii care ne pandeau din umbra noptii devin din ce in ce mai mari iar urletele si scrasnetele se aud din ce in ce mai tare, incep sa te paralizeze. Acum iti vor fi testate toate calitatile pe care candva credeai ca le ai: stapanirea de sine, calmul, optimismul, orientarea etc. Daca te pierzi totul se naruie in jurul tau fara ca tu sa iti dai seama, o clipa de neatentie, o clipa daca ti-a fost distrasa atentia esti mancat si primul gand va fi sa iti curmi tu viata inaintea anomaliilor care sunt nascute sa te vaneze si sa te termine, sa sara pe tine din adapostul intunericului in momentul in care ai calcat stramb. La fel ca toti ceilalti trec si eu prin astfel de clipe, ma lupt in fiecare zi cu demonii mei dar de fiecare data cand ma trezesc pe o straduta intunecata stiu ca in spate am instrumentele necesare sa supravetuiesc;prieteni, familie, un crez si un gand: Daca nu am aripi imi voi da si ultima suflare in speranta de a atinge acea lumina.......